Destin și festin. Cronica unui debut perfect pentru Simona Halep: demonstrație despre cum să îți anihilezi adversara cu 12 game-uri câștigate la rând. Corespondență din Roma

Destin și festin. Cronica unui debut perfect pentru Simona Halep: demonstrație despre cum să îți anihilezi adversara cu 12 game-uri câștigate la rând. Corespondență din Roma
  • Publicat:
  • Actualizat:

În revista oficială a celei de-a 75-a ediții BNL Internazionale d’Italia, organizatorii amintesc faptul că prima sclipire pe scena mare acoperită cu praf roșu a Simonei Halep s-a consumat la Roma. În 2018, românca a avut nevoie de 18 minute pentru a tura motoarele pe arena Nicolo Pietrangeli – cea pe care este un adevărat fief italian. Roberta Vinci a fost trimisă aici să își ia adio de la tifossi, la ultimul meci al carierei, iar Sara Errani a luptat eroic, marți, într-un meci întrerupt de ploaie.

Destinul Simonei a pornit de la Roma, iar Naomi Osaka, adolescenta de 20 de ani care o spulberase cu doar 48 de ore înainte pe Victoria Azarenka nu a reușit să reziste decât până la primul schimb de terenuri în fața numărului unu mondial. A servit fără emoții în primul game și a profitat apoi de faptul că Halep a început ezitant și a depășit-o cu atacuri pe dreapta. Fanii români grupați în trei insulițe colorate și multicolore pe trei dintre laturile terenului au aplaudat fiecare punct câștigat și au încercat să țipe mai tare atunci când nipona a întors de la 40-0 pentru Simona, a împins-o în defensivă și și-a oferit trei mingi de break.


Foto: Cezara Paraschiv / Foro Italico

Darren Cahill nu s-a clintit, nu a gesticulat. Stană de piatră, un monument de calm, precum statuile ce înconjoară arena Pietrangeli. Halep a servit inteligent în punctele cheie, a ieșit din strâmtoare, a strâns pumnul și nu a mai privit înapoi. A mai pierdut doar șase puncte în primul set. A dezlănțuit reverul său puternic și sigur și nu a mai doborât mingi în plasă. A făcut ravagii pe serviciul japonezei, câștigându-i două break-uri la zero.

Iar tonusul niponei a scăzut. Șase game-uri la rând, care totuși nu s-au pus ca bagel (set la zero). Doar pe tabelă – pentru că felul tot mai ezitant în care nipona a evoluat în setul doi, fără vlagă, fără încredere că există o șansă cât de mică în față a arătat că, de fapt, primise deja KO tehnic. A rămas KO tehnic până la final: Simona a închis meciul cu 12 game-uri câștigate la rând. 15 lovituri câștigătoare pentru Simona și aproape de două ori mai multe puncte câștigate în meci decât adversara sa (59-30).

Osaka a închis meciul cu 29 de erori neforțate în statistică.

Însă în spatele lor, a stat neîncrederea săpată de o dominatoare Simona, care le-a oferit fanilor un adevărat festin.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×